Piatra Craiului Arges-Brasov
Descriere
Parcul Național Piatra Craiului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situat pe teritoriul administrativ al județelor Argeș și Brașov.
Localizare
Parcul național aflat în Carpații Meridionali, în Munții Piatra Craiului, are o suprafață totală de 14.773 ha, distribuită astfel: pe teritoriile comunelorDâmbovicioara, Rucăr din județul Argeș 6.967 ha, și 7.806 ha, în județul Brașov, pe teritoriul comunelor Moieciu și Bran și pe cel al orașului Zărnești.
Istoric
Rezervația naturală din Masivul Piatra Craiului a fost înființată în data de 28 martie 1938, prin decizia Consiliului de Miniștrii, publicată în Jurnalul Consiliului de Miniștrii Nr. 645 din 1938, urmând ca de-a lungul timpului, aria protejată să-și mărească suprafața în mai multe etape, iar din anul 1990, zona să fie declaratăparc național.
Flora si Fauna
Flora Diversitatea floristică este reprezentată de specii și subspecii de plante, dintre care unele protejate prin lege: garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), specie endematică ce crește numai pe stâncăriile și grohotișurile Pietrii Craiului, sângele voinicului (Nigrittela rubra), floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.), bujorul de munte (Rhododendron), macul galben (Papaver alpinum), iedera albă (Daphne blagayana), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), linariță (Linaria alpina)
Rezervația naturală găzduiește specii de mamifere (cerb, căprioară, capră neagră, urs carpatin, lup, râs, jder, vulpe, mistreț, veveriță), păsări (cocoș de munte, prepeliță, fluierar de munte, ciocănitoare sură, ciocârlie, fâsă de pădure, mierlă de piatră, mierlă gulerată, ciuf de pădure, șoim călător, acvilă de munte,uliu, gaia, etc), reptile (șopărlă de câmp, viperă de munte, năpârcă, șarpe de alun), broaște (broască roșie de munte, buhai de baltă, broască râioasă brună), pești și insecte.